Potrivit sondajului realizat de site-ul Goodreads, 90% dintre titlurile unei liste care cuprinde 50 dintre cărțile cele mai citite de bărbați au fost scrise de autori de sex masculin, iar, în cazul cititoarelor, preferate, tot într-o proporție covârșitoare, sunt volumele scrise femei.
Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 40.000 de persoane, în contextul unor discuții în Marea Britanie despre discriminarea femeilor în lumea editării de carte.
Potrivit cercetării, cititoarele tind să evalueze ca fiind mai bune, din punct de vedere calitativ, cărțile scrise de femei. În medie, cititoarele au acordat nota 4 din 5 cărților scrise de femei, și 3,8 din 5 cărților scrise de bărbați.
„În cele din urmă, când vine vorba despre cele mai populare cărți din 2014 pe site-ul Goodreads, cititorii continuă să favorizeze cărțile scrise de autori de același sex cu ei”, a declarat un purtător de cuvând al Goodreads.
Site-ul a decis să efectueze sondajul după ce scriitoarea Joanna Walsh a demarat, la începutul anului, o campanie pentru a îndemna mai mulți oameni să citească opere ale unor femei.
Statistici recente, realizate în Statele Unite ale Americii, au arătat existența unui dezechilibru privind numărul de autori de sex feminin care sunt recenzați și care publică recenzii în presa literară.
Elizabeth Khuri Chandler, redactor-șef și cofondator al Goodreads, a spus că scopul publicării acestor rezultate „a fost stimularea dezbaterii și autoanalizarea” și „crearea unui spațiu pentru o dezbatere prietenoasă despre acest subiect”.
„În cea mai mare parte, oamenii spun că nu își propun să citească o carte scrisă de un bărbat sau de o femeie. Contează cartea. Dar, când își analizează listele de cărți citite, cei mai mulți își dau seama că ar putea să vrea să exploreze și scrierile altor autori”, a spus Chandler.
Cercetarea a mai arătat că bărbații și femeile citesc cam același număr de cărți, dar femeile tind să citească titluri mai noi.
Unii cititori au spus că li se pare că citesc mai mult autori de sex masculin datorită tipului de literatură preferat.
„Bărbații cred că cei mai mulți scriitori concep genul de cărți sau tratează subiecte de interes pentru bărbați, comparativ cu autorii de sex feminin. Am observat, de asemenea, că majoritatea oamenilor nu erau conștienți de dihotomia bazată pe gen a cititorilor unei cărți. Este în mod clar un domeniu necartografiat, care merită să fie explorat”, a mai declarat Elizabeth Khuri Chandler.